„Implementarea unui sistem informatic destinat gestiunii registrului agricol în format electronic, respectiv achiziționarea serviciilor de dezvoltare și implementare a soluțiilor software în județul Harghita”, cod SMIS-CSNR 48427
Prezentarea Comunei Praid
Praidul se clasifică, ca fiind o aşezare relativ "tânără", fiind atestat din anul 1564. Denumirea de Praid, vine din cuvântul "paraj" cu diminutiv, aşa cum apare în tot bazinul Carpatic, şi înseamnă mic teren cu iarbă, sau păşune mică cu iarbă. Praidul - ca şi concept - este strâns înrudit cu sarea şi cu tot ce se leagă de aceasta.
Praid - aşezare geografică
Dinspre vest, Praidul este poarta judeţului Harghita. Localitatea Praid este cea mai mare comună din Harghita. Înglobează Ocna de Sus, Ocna de Jos şi micul cătun Békástanya. În comuna Praid trăiesc aproximativ 6218 suflete.
În centrul Praidului se află răscrucea de drumuri, prin care se poate ajunge spre nord, peste pasul Bucin la Gheorghieni, iar spre sud-est prin Corund la Odorheiu-Secuiesc. Bazinul Praidului este delimitat dinspre nord, est şi sud-est de Munţii Ghiurghiului şi din partea sud-vestică de platoul Şiclod prin versantul Harom.
Localitatea este aşezată pe Valea Târnavei Mici, la poalele Munţilor Gurghiului, în Depresiunea Praid, la 525 m altitudine (masivul de sare atinge 580 m înălţime).
Căile de acces
Rutiere: pe DN 13 A Bălăuşeri - Sovata - Praid - Miercurea Ciuc, la 9 km de Sovata sau pe DN 13 B Praid - Gheorgheni (58 km)
Pe calea ferată: Gara Praid, punctul terminus al liniei secundare Teiuş - Bălăuşeri - Sovata - Praid care accede la magistrală feroviară Braşov - Sighişoara - Teiuş - Cluj-Napoca - Satu-Mare - Oradea
Aerian: aeroportul internaţional Târgu Mures (70 km).
Putem spera, nu fară motive, că atracţia Praidului - şi unicului Ţinut al Sării - va creşte în viitor. Putem afirma că, cel care s-a odihnit odată aici, a beneficiat de frumuseţea naturii şi s-a bucurat de ospitalitatea localnicilor - s-a îmbogăţit cu amintiri pentru o viaţă. Întoarcerea aici: este o bucurie de viaţă.