Ziua vârstnicilor în comuna Zetea

Data publicării: 16 octombrie 2015

stire

    În ziua de 28 septembrie a fost organizată de Asociația Caritas din Alba Iulia Ziua Vârstnicului pentru a 4-a oară în Zetea. Cu acest prilej s-a ținut slujbă la biserica catolică, apoi sărbătoriții au fost invitați la Casa de Cultură, unde au fost așteptați cu un program de sărbătoare. În discursul de deschidere, primarul Nagy Attila le-a amintit celor sărbătoriți rolul deloc neglijabil a celor vârstnici în familie și în societate.

    După discurs a urmat un program variat de cântece, poezii, dansuri populare, anecdote despre și pentru vârstnici. În sala casei de cultură au fost prezenți circa 200 de persoane vârstnice, care s-au declarat mulțumiți de programul oferit.

Înapoi